Un Arlechin, Faust, si cu mine, mergeam ieri seara pe bulevardul luminat de lampioane. Eu impingeam carutul pentru Lucruri Pierdute… In stanga mea, Arlechinul…iar Faust, intr-o haina  cenusie, cu lunga-i barba, venea in spate…

         Si saltimbancul tipa cu voce ascutita, deasupra tumultului de oameni: …Lucruri Pierdute cautam…! Si oameni… aruncau din cand in cand, in cartul meu, Lucruri Pierdute… Altii priveau curios, trecand pe langa Noi, caruciorul ce strangea, ce oamenii pierdeau cu fiecare ceas, in Noaptea dintre Ani… De multe ori cadeau cu clinchet inauntru, bratari si fard, si fistichii posete… Mai rar un orologiu sau un glob… Si totusi multe Vise cadeau in caruciorul ce urca alene, printre Ei…

        Faust adulmeca fiecare mana ce se-ntindea deasupra…fiecare mana ce lasa ceva Acolo… Arlechinul cu buline si clopotei ii indemna: „Veniti Voi, petrecareti ai Vietii, si pierdeti cate ceva Aici !”…Si radea… si ranjea…

        Veni o clipa, cand o faptura frumoasa de femeie, a scos din blana ei polara…ascuns in licariri de pietre scumpe…prin degete de fildes…un Suflet…

Si-l arunca…  facandu-l parca scapat…miscand din degete  un fel de scuza… Si apoi, grabita, s-a indepartat…

Stiam ce va urma…

Arlechinul parca isi rotea mai mult Spirala ochii…cu fard strident si buze de coral… Si clinchet acutit venea din El…

       Faust a inaintat atunci spre mine… I-am simtit rasuflarea puternica in spate, si mormaitul cel de fiecare data… S-a aplecat deasupra cartului meu de Lucruri Piedute… A apucat cu sete Sufletul femeii, si a fugit in noapte, in mantia Cenusie…

Pe cer scanteiau lumini… explozii de culori…de bucurie si tristeti…si clinchet de pahare.

Eu ma oprisem… Priveam indepartata silueta a lui Faust cum se pierdea in noapte, pe o straduta ingusta, cu ultim felinar…

Acolo il astepta Mefisto…

Ca-n fiecare An…cerea un Suflet.

In schimb, ii oferea lui Faust… pentru o noapte, o alta Margareta de acelasi chip cu Prima…

Deasupra, la fereastra…in geam, Sisif zambea…